Tulburările de personalitate sunt afecțiuni frecvente, dar ascunse în cabinetul medicului de familie, pacienții prezentându-se adesea pentru alte acuze medicale sau reclamând nedreptățile vieții. Recunoașterea acestui tipar comportamental rigid și inflexibil este esențială pentru a evita investigațiile inutile și pentru a orienta corect pacientul spre psihoterapie pe termen lung.
Tulburările de personalitate reprezintă un grup de afecțiuni care debutează înainte de pubertate, caracterizate printr-un comportament maladaptiv și disfuncțional. Acestea se manifestă printr-o trăsătură de caracter rigidă și inflexibilă, care deviază de la normele sociale și culturale. Consecința principală este apariția unor probleme majore în viața pacientului, a familiei și la locul de muncă.
Pacienții nu se percep ca fiind simptomatici, considerând că problemele lor sunt cauzate de circumstanțe sau de alte persoane. Ei își percep propriul comportament disfuncțional ca pe o reacție normală și inevitabilă.
Tulburările de personalitate sunt organizate în trei grupe majore, în funcție de simptomele predominante și de severitatea acestora.
Un pacient de 25 de ani este descris de colegi ca fiind extrem de retras, rece și detașat emoțional. El nu pare interesat nici de criticile, nici de laudele șefului și preferă să lucreze exclusiv singur. În ce categorie se încadrează cel mai probabil această tulburare?
Pentru diagnostic este necesar un tipar comportamental constant care afectează relațiile interpersonale, afectivitatea și controlul impulsurilor. Debutul are loc tipic în adolescență sau la vârsta de adult tânăr, manifestându-se prin inflexibilitate personală și socială. Simptomatologia nu trebuie să fie cauzată de traumatisme craniocerebrale, alte boli mintale sau consum de alcool, droguri ori medicamente.
Evaluarea este dificilă deoarece pacienții se prezintă adesea pentru alte afecțiuni medicale, iar comportamentul lor doar complică situația. Ei nu reclamă simptomele psihiatrice, ci tratamentele aplicate de alți medici sau nedreptățile vieții. În evaluarea funcționalității, pacientul trebuie întrebat de când au apărut necazurile și în ce măsură interferează cu viața cotidiană, școala sau munca.
Un pacient se prezintă la medicul de familie acuzând frecvent dureri vagi și acuzând medicii anteriori de incompetență. Pentru a stabili un diagnostic de tulburare de personalitate, care criteriu este esențial de exclus?
Psihoterapia individuală sau de grup pe termen lung este baza tratamentului, ajutând pacientul să conștientizeze efectele distructive ale comportamentului său. Deoarece pacienții nu se percep suferinzi, schimbările semnificative sunt rareori complete și survin doar după ani de psihoterapie. Nu există medicamente specifice, dar farmacoterapia poate reduce intensitatea și frecvența anumitor simptome.
| Sindrom / Simptomatologie | Clase medicamentoase recomandate |
|---|---|
| Mini-psihoză (manifestări paranoide, schizoide, schizotipale) | Antipsihotice atipice: clozapină, risperidonă, olanzapină (inițiere cu doză mică, creștere treptată) |
| Anxietate | Anxiolitice: benzodiazepine, buspironă sau ISRS |
| Dispoziție depresivă | Antidepresive: clasa ISRS |
| Instabilitatea dispoziției | Stabilizatoare: carbonat de litiu, divalproat, antiepileptice |
Tulburările de personalitate constituie tipare comportamentale menținute de-a lungul întregii vieți și nu răspund cu ușurință la tratament.
O pacientă cu tulburare de personalitate borderline prezintă instabilitate marcată a dispoziției și episoade frecvente de impulsivitate. Conform recomandărilor, ce clasă de medicamente este indicată pentru controlul instabilității dispoziției?
Deși conceptele fundamentale privind tulburările de personalitate rămân valabile, există o evoluție clară în abordarea diagnostică modernă. Conform DSM-5 și ICD-11, criteriile de debut au fost rafinate pentru a reflecta mai precis realitatea clinică și a evita supradiagnosticarea în copilărie.
Literatura clasică plasa debutul acestor tulburări foarte devreme în copilărie. Totuși, ghidurile moderne de diagnostic psihiatric au ajustat această fereastră pentru a evita etichetarea prematură a copiilor aflați în plină dezvoltare a personalității. Sursă: DSM-5 / ICD-11
Principala diferență față de sursele de examen vizează momentul recunoașterii clinice oficiale:
Surse verificate:
Treci la grile ca să consolidezi ce ai învățat.
Se poate afirma despre tulburările de personalitate că:
Sunt criterii de diagnostic pentru tulburările de personalitate:
Sunt manifestări clinice ale tulburării de personalitate paranoide:
Sunt manifestări clinice ale tulburării de personalitate borderline (de granița):
Sunt FALSE următoarele afirmații despre grupele de tulburări de personalitate:
Despre tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă se poate spune că:
Sunt indicate în tratamentul mini-psihozei în tulburările de personalitate (manifestări paranoide, schizoide, schizotipale):
Sunt FALSE următoarele informații:
NU sunt manifestări clinice ale tulburării de personalitate antisociale:
Sunt FALSE următoarele afirmații despre tulburarea de personalitate evitantă:
Despre tulburarea de personalitate dependentă NU se poate spune că:
Se poate afirma despre psihoterapia în tulburările de personalitate că:
Sunt adevărate următoarele informații:
Sunt adevărate următoarele afirmații despre tulburarea de personalitate narcisică:
Pacientă 34 ani se prezintă la medicul de familie acuzând că medicul specialist care a consultat-o anterior 'nu a înțeles nimic' și că 'toți medicii sunt incompetenți'. Relatează că are dificultăți majore la locul de muncă din cauza colegilor care 'o sabotează'. Consideră că problemele ei sunt exclusiv vina celorlalți. La examinare nu prezintă simptome psihiatrice floride. Care tulburare de personalitate este cel mai probabil prezentă?
Pacient 28 ani, cunoscut cu multiple relații interpersonale instabile, se prezintă la urgențe după o automutilare superficială a antebrațului. Relatează că 'nu poate suporta ideea că prietena lui l-ar putea părăsi'. Descrie dispoziție variabilă, sentimente de goliciune interioară și impulsivitate. Care este diagnosticul cel mai probabil?
Pacient 45 ani, contabil, se prezintă la medicul de familie pentru insomnie. Soția relatează că acesta petrece ore întregi verificând listele de sarcini, refuză să delege orice activitate colegilor ('nimeni nu face lucrurile corect'), nu poate arunca documente vechi 'pentru orice eventualitate' și este incapabil să ia decizii rapide. Pacientul consideră că este pur și simplu 'perfecționist'. Care este cel mai probabil diagnostic?
Pacientă 38 ani se prezintă la medicul de familie pentru 'depresie'. În cursul anamnezei relatează că a schimbat 5 locuri de muncă în ultimii 3 ani deoarece 'șefii nu o apreciau suficient'. Descrie că are dreptul la un tratament special față de ceilalți colegi, că visează să devină 'cea mai importantă persoană din domeniu' și că nu înțelege de ce colegii nu îi recunosc valoarea. Consideră că problemele colegilor sunt 'banale și neimportante' față de ale ei. La examinare nu prezintă simptome depresive majore (dispoziție eutimă, somn și apetit normale, fără ideație suicidară). Care este cel mai probabil diagnostic?
Pacient 52 ani se prezintă la medicul de familie trimis de soție. Aceasta relatează că soțul ei 'nu are prieteni de ani de zile', preferă să lucreze singur acasă, nu participă la nicio activitate socială și 'pare indiferent' la criticile sau laudele celor din jur. Pacientul confirmă că preferă singurătatea, nu simte nevoia relațiilor sociale și nu este deranjat de această situație. Nu prezintă halucinații, delir sau alte simptome psihotice. Nu consumă alcool sau droguri. Care este cel mai probabil diagnostic?
Pacientă 29 ani, fără antecedente psihiatrice cunoscute, se prezintă la medicul de familie pentru anxietate și insomnie. Relatează că de la noul loc de muncă evită orice sarcină care presupune prezentarea în fața colegilor de teamă că va fi criticată. Refuză invitațiile la activități sociale ale colegilor ('sigur vor observa că sunt inferioară'). Descrie un puternic sentiment de inferioritate față de ceilalți și hipersensibilitate la orice comentariu, chiar neutru. Medicul constată că pacienta are un tipar comportamental similar inca din adolescenta. Care este cel mai probabil diagnostic și care este tratamentul de primă intenție?
Ca pe o reacție normală și inevitabilă, ei neavând conștientizarea bolii (consideră că problemele sunt cauzate de circumstanțe sau de alte persoane).
Pacientul schizoid este detașat emoțional și neinteresat de relații, în timp ce evitantul se izolează din frica de critici și sentimentul de inferioritate.
Antipsihoticele atipice (ex. clozapină, risperidonă, olanzapină), inițiate obligatoriu în doze mici.
Psihoterapia individuală sau de grup pe termen lung, farmacoterapia fiind doar simptomatică.