Mononucleoza infecțioasă este o patologie extrem de frecventă, afectând până la 95% din populație pe parcursul vieții. Recunoașterea ei rapidă în cabinetul medicului de familie previne erori terapeutice majore, precum erupția severă la aminopeniciline, și protejează adolescentul de riscul vital al rupturii splenice prin consilierea corectă privind repausul fizic.
Mononucleoza infecțioasă (MI) este o afecțiune comună cauzată de virusul Epstein-Barr (EBV). Se transmite în principal prin contactul cu secrețiile orofaringiene, fiind supranumită și „boala sărutului”. Poate deveni o infecție gravă când survine în timpul adolescenței.
Prevalența pe parcursul vieții la nivel mondial este de 90%-95%. Apare mai frecvent primăvara și toamna. Grupa de vârstă cel mai frecvent afectată este reprezentată de copiii și adolescenții între 15-19 ani.
Există două vârfuri de expunere: primul la 2-4 ani (majoritatea copiilor din țările neindustrializate sunt expuși până la 2 ani) și al doilea la aproximativ 15 ani. La adolescenții din culturile occidentale protejate socio-economic, seronegativitatea la tinerii adulți nu este neobișnuită.
Perioada de incubație de la contact până la apariția simptomatologiei este între 4-8 săptămâni. Stadiul prodromal este de obicei asimptomatic la COPII < 10 ani, dar poate asocia stare de rău general, cefalee și subfebrilitate. Manifestările clinice sunt prezente la ADULT tânăr și adolescent, durând între 2-4 săptămâni.
Simptomatologia MI este caracterizată de triada: febră, faringită/amigdalită și limfadenopatie.
Un adolescent de 16 ani se prezintă cu febră de 5 zile, durere în gât severă și oboseală extremă. La examenul clinic se observă exudat amigdalian și ganglioni măriți, dureroși, la nivel cervical și auricular posterior, dispuși simetric. Care dintre următoarele semne clinice ar susține cel mai puternic diagnosticul de mononucleoză infecțioasă?
Diagnosticul se bazează pe Testul Monospot, care detectează anticorpii heterofili produși în urma infecției cu EBV (sensibilitate 85%, specificitate 100%, rapid și ieftin). Testele serologice specifice confirmă infecția: anticorpii IgM apar în fazele incipiente și confirmă boala acută, în timp ce anticorpii IgG apar tardiv și persistă toată viața.
Hemoleucograma evidențiază prezența limfocitelor atipice > 10%, alături de anemie, neutropenie și trombocitopenie ușoară. Se observă creșteri ale VSH și PCR, precum și valori ușor crescute ale transaminazelor hepatice, fosfatazei alcaline și bilirubinei totale.
O pacientă de 18 ani este suspectă de mononucleoză infecțioasă. Testul Monospot este pozitiv. Medicul solicită o hemoleucogramă pentru evaluare suplimentară. Care este modificarea hematologică cel mai probabil a fi întâlnită la această pacientă?
Diagnosticul diferențial se face cu alte infecții care prezintă un tablou clinic asemănător (sindroame mononucleozice), dar la care anticorpii specifici EBV sunt negativi.
Nu există o terapie antivirală specifică, tratamentul fiind strict simptomatic. Se recomandă antipiretice și analgezice (paracetamol, AINS), alături de hidratare și dietă adecvată. În cazurile severe cu hipertrofie amigdaliană importantă și risc de obstrucție aeriană, se recomandă terapia corticosteroidă.
Administrarea de penicilină și aminopeniciline este contraindicată în MI, deoarece pot declanșa un exantem sever tipic. Confuzia cu faringita streptococică duce frecvent la această eroare. Tratamentul exantemului este suportiv, evitându-se corticosteroizii.
Este obligatoriu repausul de la activitățile fizice timp de 3-4 săptămâni de la debut, în funcție de sportul practicat, pentru evitarea rupturii splenice. Prognosticul este în general favorabil, cu dezvoltarea unei imunități durabile. Starea de fatigabilitate poate persista de la câteva luni la un an.
Evoluția mai severă a bolii este observată la pacienții cu imunodeficiențe (inclusiv post-transplant). Infecțiile cronice sunt extrem de rare, iar mortalitatea este < 1%, survenind doar în caz de complicații severe nediagnosticate la timp sau tratate necorespunzător.
Un pacient de 19 ani, diagnosticat recent cu mononucleoză infecțioasă, întreabă când își poate relua antrenamentele de rugby. Prezintă o stare generală ameliorată, dar la palpare se decelează splenomegalie ușoară. Care este recomandarea corectă privind activitatea fizică?
Recomandările din sursele pentru examen privind diagnosticul și managementul mononucleozei infecțioase rămân aliniate cu bunele practici clinice actuale. Abordarea se bazează pe confirmarea serologică și prevenția complicațiilor majore.
Sursele examen rămân aliniate cu ghidurile actuale pentru acest subiect. Nu s-au identificat schimbări de paradigmă, target-uri noi sau indicații inversate. Recomandările din manual pot fi folosite cu încredere în practica clinică curentă.
Treci la grile ca să consolidezi ce ai învățat.
Se poate afirma despre mononucleoza infecțioasă că:
Sunt adevărate următoarele afirmații despre epidemiologia mononucleozei infecțioase:
Sunt manifestări clinice ale mononucleozei infecțioase:
Sunt manifestări clinice ale stadiului prodromal al mononucleozei infecțioase:
Sunt utile în diagnosticul mononucleozei infecțioase:
Despre testul Monospot se poate spune că:
NU sunt indicate în tratamentul mononucleozei infecțioase:
NU sunt contraindicații pentru mononucleoza infecțioasă:
Sunt adevărate următoarele afirmații despre prognosticul mononucleozei infecțioase:
Sunt adevărate următoarele informații:
NU sunt cauze ale sindroamelor asemănătoare cu mononucleoza:
Sunt FALSE următoarele afirmații despre diagnosticul diferențial al mononucleozei infecțioase:
Se poate afirma despre terapia corticosteroidă în mononucleoza infecțioasă că:
Sunt utile în diagnosticul evaluării paraclinice a mononucleozei infecțioase:
Un adolescent de 17 ani se prezintă la cabinet acuzând febră, dureri în gât și oboseală severă de o săptămână. La examenul clinic se constată faringită exudativă, limfadenopatie cervicală și auriculară posterioară simetrică, precum și o ușoară splenomegalie. Care este cea mai probabilă suspiciune diagnostică?
O pacientă de 16 ani a primit tratament cu amoxicilină pentru o faringită diagnosticată clinic ca fiind streptococică. La 3 zile după inițierea tratamentului, pacienta dezvoltă un exantem maculo-papular sever, generalizat. Care este explicația cea mai probabilă pentru această evoluție?
Un tânăr de 19 ani, jucător de rugby, este diagnosticat cu mononucleoză infecțioasă în urmă cu 5 zile. El întreabă când își poate relua antrenamentele fizice intense. Ce recomandare îi veți face conform conduitei terapeutice standard?
Un copil de 8 ani este adus de părinți pentru febră (38.5°C), cefalee și stare generală alterată apărute de 4 zile. La examenul obiectiv se observă peteșii la nivelul joncțiunii dintre palatul moale și dur, halitoză și adenopatie generalizată. Analizele de laborator arată limfocite atipice 12%, neutropenie ușoară, VSH crescut și test Monospot pozitiv. Care dintre următoarele afirmații privind managementul și prognosticul acestui pacient sunt corecte?
Un pacient de 18 ani cu mononucleoză infecțioasă confirmată serologic se prezintă la camera de gardă cu febră persistentă, disfagie severă, voce stinsă și stridor inspirator. La examinarea orofaringelui se constată o hipertrofie amigdaliană masivă, cu amigdalele care se ating pe linia mediană ('kissing tonsils'), existând un risc iminent de obstrucție a căilor aeriene. Care este atitudinea terapeutică indicată în acest caz sever?
O studentă de 21 de ani revine la cabinetul medicului de familie la 3 luni după un episod acut de mononucleoză infecțioasă (confirmat prin prezența anticorpilor IgM anti-EBV). Ea raportează că, deși febra și durerile în gât au dispărut complet după primele săptămâni, continuă să se simtă extrem de obosită, având dificultăți în a-și menține programul universitar. Examenul clinic actual este în limite normale, fără hepato-splenomegalie. Cum interpretați această stare de fatigabilitate?
Febră, faringită/amigdalită (exudativă) și limfadenopatie (cervicală și auriculară posterior, simetrică).
Testul Monospot, care detectează anticorpii heterofili.
Un exantem sever tipic (erupție maculopapulară generalizată).
Timp de 3-4 săptămâni, pentru a preveni ruptura splenică.